Cum ar fi să-ți dispară toate pozele din copilărie? Să-ți ia cineva actele casei sau mașinii, din sertar? Să îți publice dosarul medical pe internet?
De ce ar face asta, te vei întreba? Ce ar obține, de ce mi-ar sparge contul de mail, de ce și-ar pierde timp cu pagina mea de pe o rețea socială sau alta? Cei care fură bijuterii, cei care sparg o bancă, încearcă să obțină lucruri de valoare. Cât valorează datele mele?
Suficient cât să obții în schimbul lor servicii poștale sau distracție, care până acum 20-30 de ani costau bani. Ca să trimiți o scrisoare, cumpărai un timbru, ca să petreci două ore la cinema, plăteai un bilet. Nimic nu e gratis. Nu ai primit un cadou, nu e filantropie, ci afacere. Economia digitală capătă, de la o zi la alta, o pondere tot mai mare în economia globală. Datele au devenit o marfă valoroasă care poate fi vândută sau cumpărată, un activ economic la fel de important ca aurul.
În rezervele strategice, în locuri bine păzite, statele au depozitat combustibil, sau alimente, pentru situații de criză. Dar cum ajunge cisterna cu motorină la pompă sau vagonul cu făină la fabrica de pâine, dacă podul este dărâmat, dacă linia de tren e întreruptă?
Unde sunt ”depozitate” datele milioanelor de cetățeni? Dar cele ale instituțiilor din infrastructura critică (rețele de apă, electricitate, comunicații, siguranță și ordine publică, apărare)? Cât de sigure sunt ”autostrăzile” informaționale? Îți poate poate opri, cineva, apăsând un buton, curentul, apa sau accesul la pozele din cloud? Poate lăsa orașe în beznă, poate opri metroul, poate bloca telefoanele? Cine te apără, cum se apără statul într-un astfel de război tehnologic?
Europa, astăzi, depinde prea mult de platformele tehnologice din afara continentului – adesea susținute de state străine. Depindem de furnizori de cip-uri din afara Uniunii, pentru industria auto, pentru aparatura medicală sau cea de apărare. Datele sunt stocate în servere din afară, iar soft-ul este sub oligopolul câtorva giganți globali. Această dependență nu este doar o vulnerabilitate economică. Este un risc geopolitic și de securitate la care trebuie să răspundem cât mai repede.
Ca europarlamentar ECR, consider că soluția este să ne câștigăm rapid suveranitatea digitală. O națiune sau o organizație trebuie să-și poată controla propriul destin digital, administrându-și datele, tehnologia și infrastructura fără a se sprijini pe actori externi. Avem nevoie de suveranitate digitală atât pentru apărarea securității naționale, cât și pentru protejarea economiei și a drepturilor cetățenilor.
De aceea, susțin că legislația anti-monopol trebuie întărită, pe de o parte, și dezvoltată infrastructura, pe de alta. Avem nevoie urgent de un Plan European pentru Autosuficiență Tehnologică. Trebuie să investim în tehnologie de vârf, să reducem birocrația pentru companiile europene, să investim masiv în formarea, perfecționarea și recalificarea generațiilor viitoare. Ca vicepreședinte ECR în Comisia pentru Ocuparea forței de muncă Afaceri sociale, consider că investiția strategică în resursa umană este cheia viitorului.
Solicit Comisiei să acorde stimulente fiscale puternice pentru IMM-urile și startup-urile europene care investesc în deep tech — inteligență artificială, calcul cuantic, rețele sigure. Trebuie să armonizăm achizițiile de apărare cu obiectivele noastre tehnologice, astfel încât fiecare euro investit în securitate să devină, automat, o investiție în tehnologia europeană suverană.
Am spus cu claritate: autosuficiența tehnologică nu înseamnă ridicarea unei fortărețe europene, ci înseamnă transformarea Europei în cel mai bun loc din lume pentru inovare. Suveranitatea digitală este expresia vie a valorilor noastre europene: dreptul de a proteja datele cetățenilor, libertatea economică de a ne modela propriul drum și libertatea politică de a decide fără veto-ul tehnologic al altora.