Am cerut Comisiei Europene precizări legate de modul în care sunt protejați agricultorii de șocurile generate de conflictul din Orientul Mijlociu care pun în pericol siguranța alimentară a europenilor. Într-o interpelare scrisă, alături de mai mulți colegi europarlamentari, am atras atenția că prețurile îngrășămintelor au explodat în urma escaladării conflictului în care este implicat Iranul, iar  introducerea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) – adica un instrument al Pactului Verde – a potențat, în 2026 , o creștere accelerată a tarifelor. Mai mult, fermierii înfruntă majorările costurilor la energie și combustibili, dublate de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, în special în domeniul transporturilor, al logisticii și al ambalajelor.

Mă bucur să văd că la nivelul Comisiei Europene se are în vedere creșterea capacității UE de producție a îngrășămintelor. Nu este însă suficient. Atrăgeam atenția luna trecută că noua strategie UE pentru fertilizatori nu trebuie să fie doar o listă de bune intenții, ci un plan de securitate națională și europeană. Trebuie să sprijinim deschiderea și redeschiderea instalațiilor de producție europene, să asigurăm sarcini de bază energetice accesibile și să accelerăm tehnologiile organice inovatoare, cum ar fi RENURE și digestatul. Să redevenim independenți pe piața îngrășămintelor.

Deși ajutorul de urgență avut în vedere de Comisiei pentru fermieri le va oferi acestora o gură de oxigen care să-i ajute să asigure recolta viitoare, măsura este insuficientă pentru nevoile actuale ale agriculturii europene și, nu e exclus, să fie distructivă. În stilul caracteristic, Comisia Europeană pasează “cartoful fierbinte” tot în curtea statelor membre, permițând alocarea fondurilor neutilizate din Pilonul II al Politicii Agricole Comune pentru subvenționarea prețurilor fertilizatorilor.

Cu alte cuvinte, din aceeași bani, Comisia Europeană pune statele membre să decidă între a face investiții în sisteme secundare de irigații, de exemplu, sau a direcționa banii către fertilizatori. Ca și când o cultură poate rezista fără una din cele doua elemente vitale.

În plus, Comisia permite suplimentarea fondurilor europene pentru combaterea crizei îngrășămintelor cu până la 200% din bani naționali, riscând accelerarea unui decalaj existent deja din punct de vedere al profitabilității exploatațiilor agricole din Vest față de cele din Est. De aceea, prin amendamentul depus la avizul Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European la bugetul pe anul 2007, am cerut folosirea rezervei de criză la potențialul său maxim.

În privința sprijinului excepțional pentru fermierii europeni din rezerva pentru agricultură ca să-i ajutăm să contracareze cumva costurile ridicate ale îngrășămintelor, mă întreb ce se va întâmpla dacă cele două conflicte – Ucraina și Orientul Mijlociu – nu vor fi fost stinse anul viitor. Folosim aceeași formulă? Dacă peste toate acestea se suprapune și un eșec timpuriu, previzibil, de altfel, al acordului Mercosur? Ne va ajunge rezerva de urgență pentru a salva agricultura europeană?

În răspunsul trimis către eurodeputați, Comisia Europeană a mai precizat că a luat deja o serie de măsuri care includ decizia privind contingentele tarifare temporare scutite de taxe vamale pentru amoniac, uree și alte câteva îngrășăminte azotate esențiale (cu excepția importurilor din Rusia și Belarus) pentru o perioadă de un an, o marjă de 1 % din valoarea implicită a mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) și adoptarea unui cadru privind ajutoarele de stat pentru Orientul Mijlociu.