Georgiana Teodorescu

// Europarlamentar 

Start pentru o nouă sesiune plenară la Strasbourg (9-12 februarie). Două dintre rapoartele mele intră la vot: unul în plen, altul în comisie!

Sesiunea plenară din februarie de la Strasbourg aduce în prim plan două dintre dosarele la care lucrez și pentru care sunt responsabilă din partea Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Dar pe agendă sunt alte câteva subiecte importante, pe care le trecem în revistă în rândurile de mai jos:

Luni seara (9 februarie) de la ora 19:00, începem în forță în Comisia Specială pentru Criza Locuințelor în Uniunea Europeană. Primul raport de inițiativă (INI) al cărui scop este să propună soluții pentru locuințe decente, sustenabile și accesibile intră la vot în comisie. Vom participa la un adevărat maraton de peste două ore de vot pentru că de la 16 pagini cât avea propunerea inițială, am ajuns la aproape 200 prin cele 1.500 de amendamente depuse.

La nivelul ECR ne preocupă:

• Costurile ridicate care îi obligă pe tinerii adulți să locuiască cu părinții până la 30 de ani;

• Renovările ecologice obligatorii (așa-numita Directivă privind performanța energetică a clădirilor – rezultat al Pactului Verde) epuizează economiile de care au nevoie cuplurile tinere pentru un avans la o locuință. Modernizările energetice obligatorii pot costa între 30 și 100 de mii de euro pe unitate, depășind adesea economiile totale ale unei familii tinere. 70% dintre tinerii europeni (cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani) spun că aceste costuri sunt principalul motiv pentru care amână să se căsătorească sau se gândesc să aibă copii;

• Ocuparea ilegală (așa-numitul fenomen de squatting – ocupare ilegală a locuințelor) îi privează pe proprietari de protecție juridică și de certitudine asupra proprietății lor. Închirierea devine un risc, iar rezultatul concret este o ofertă scăzută de locuințe de închiriat pe piață.

Concluzia: Avem nevoie de un omnibus în acest sector – adică un singur pachet legislativ care să reglementeze diversele fațete a tot ceea ce ține de locuințe pe piață. Nu putem salva planeta, lăsând oameni în stradă, fără perspectiva unui adăpost.

Miercuri (11 februarie) dezbatem în plen un dosar pe care îl coordonez din partea Grupului ECR despre cum trebuie să arate viitoarea strategie împotriva sărăciei a Uniunii Europene. Este tot o rezoluție de inițiativă pe care am dezbătut-o în Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale. Ca raportoare din umbră, dar și vicepreședintă a acestei comisii, am decis să redactez și să depun o rezoluție alternativă din partea Grupului ECR, după dezbateri aprinse și neconcludente din cauza viziunilor de stânga care suprasolicită statele membre cu o nouă birocrație și cheltuieli publice excesive. Textul conservator propune soluții reale pentru combaterea sărăciei prin crearea de locuri de muncă, alfabetizare digitală și o concentrare specială pe revitalizarea zonelor rurale.

Solicităm Comisiei Europene să definească sărăcia drept “o barieră semnificativă în calea oportunităților economice și a exercitării drepturilor civice, punând accent pe capacitarea indivizilor și a comunităților de a o depăși”.

Noi, conservatorii și reformiștii europeni, considerăm că dezvoltarea unei noi strategii UE împotriva sărăciei ar trebui să contribuie solid la eradicarea acesteia, nu să impună obiective nerealiste și noi constrângeri pentru societate, care ar putea avea un efect de bumerang și ar putea duce la o agravare a fenomenului.

Votul va avea loc joi (12 februarie).

Un alt subiect de interes pe agendă este controversatul acord dintre Uniunea Europeană și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay).

Nu, nu votăm acordul în sine, ci regulamentul de protecție pentru fermieri – un mecanism de salvgardare pentru importurile de produse din aceste state pe piața europeană. Am spus-o în nenumărate rânduri, o repet și acum: acest acord este unul păgubos pentru fermierii europeni și pentru populația UE obișnuită cu produse de înaltă calitate. Ne confruntăm cu o întreagă saga legală din cauza ambițiilor Ursulei von der Leyen de a impune acest acord. Am depus, din nou, un singur amendament plenar care să protejeze banii alocați fermierilor din rezerva pentru situații de criză a PAC, în cazul în care se cer despăgubiri pentru cei afectați de reducerile tarifare care vor rezulta, cu siguranță, în urma acestui acord prin invazia de produse ieftine sud-americane pe piața europeană.

Orice eventual fond de sprijin pentru fermierii afectați de reducerile tarifare nu trebuie să fie constituit în detrimentul rezervei pentru situații de criză a politicii agricole comune, comunicată de Comisie în planurile de parteneriat naționale și regionale.”

În justificarea amendamentului am ținut cont de caracterul delicat al acordului, coroborat cu atitudinea tensionată a sectorului agricol din UE față de propunerea Comisiei privind reforma Politicii Agricole Comune. Protejarea rezervei pentru situații de criză a PAC demonstrează angajamentul atât față de comunitatea agricolă în ceea ce privește chestiunea Mercosur, cât și față de Comisie în ceea ce privește unul dintre foarte puținele elemente pozitive ale noii reforme a politicii comune și anume dublarea  rezervei pentru situații de criză a PAC.

Votul în plen are loc marți (10 februarie).

Merită menționat și un al patrulea dosar extrem de important, cel pe azil și migrație. Sunt două rapoarte care urmează să fie votate în plen sesiunea aceasta. Vom avea prima listă a țărilor de origine sigure pentru cei care solicită azil în Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă că cei care provin din statele de pe această listă vor pleca imediat înapoi pentru că nu sunt expuși niciunui pericol în țara lor. O victorie a Grupului ECR este aceea că lista este flexibilă și adaptabilă realităților internaționale. Sunt două rapoarte care intră la vot în plen marți (10 februarie): cel care stabilește lista și cel care trasează liniile regulamentului de aplicare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »