Au 3-4 recolte pe an. Fermele lor se întind pe zeci de mii de hectare. Folosesc ”tehnici genomice noi”, care potențează gene ale plantelor de cultură, învățate să producă pesticide ”naturale”. Naturală sau nu, otrava e tot otravă, doar că nu există o lege care să oprească vânzarea acestor produse, așa că pot fi etichetate drept bio în magazinele din Europa. Puii de găină hrăniți cu porumb ”genomic-bio” ajung la 3 kilograme în 41 de zile, gata de export peste Ocean. Dacă îi mai lăsau o săptămână, probabil creșteau suficient de mari să zboare până la Bruxelles, unde le face cuib acordul Mercosur, parafat de Ursula von der Leyen și liderii țărilor din America de Sud. Am văzut cum ciugulește din palma brazilienilor, marii beneficiari ai acordului, reprezentata UE în Brasil, unde am fost în vizită de documentare oficială, o întreagă delegație a Parlamentului European care ar trebui să ratifice acordul.
Ceea ce am observat în Brazilia nu m-a convins să-mi schimb opinia, dimpotrivă, sunt tot mai hotărâtă să votez împotrivă, în Parlament. Fermierii români au cele mai mici plăți pe hectar, sunt primii afectați de concurența neloială a importurilor, pe ei îi reprezint și nu accept să fie sacrificați pentru interesele majorității de la Bruxelles. Înțeleg calculele pe care și le fac parlamentarii din țări unde subvențiile pentru agricultori le-ar permite acestora să reziste dumpingului din America de Sud. Se gândesc poate că, în schimbul pierderilor din agricultură, câștigă industria auto, sau că primesc acces la minereurile rare pe care le dorește industria high-tech. O explicație și mai fantezistă pentru cedarea Comisiei este că acordul de liber schimb cu țările Americii de Sud ar scoate Brazilia din orbita Rusiei și Chinei, ar lăsa BRICS-ul fără B. Basme.
Dimpotrivă, Europa, dependentă acum de producția industrială a Chinei e făcută prin acest acord să depindă și de producția alimentară a Braziliei. Nu știu câte telefoane mobile vor fi produse în Europa, folosind pământurile rare din Paraguay ori Argentina, dar sigur-sigur nu vor fi bune de mâncat, în locul pâinii produse de europeni folosind pământurile din Bărăgan.
Iar, când vorbim de siguranța alimentară, trebuie să ținem cont și de calitate, alături de cantitate. Gazdele ne-au oferit o mostră dintr-un produs local, o băutură populară, cum ar fi la noi țuica de prune: BananaZinha. Pe etichetă scrie ce conține: ”apă potabilă, rachiu din trestie de zahăr și aromă identică cu aroma naturală de banană”. Ai patru recolte de porumb, de mere sau orz pe an, gata să falimenteze agricultura europeană. Banane, slavă Domnului, ai tot anul, de ce să folosești arome ”identice” cu cele naturale? Fiindcă e mai ieftin și fiindcă se poate, fiindcă nu interzic reglementările de peste Ocean, cum nu interzic nici folosirea tehnicilor genomice.
Hai noroc, distinsă Comisie, când ciocnești un păhărel de rachiu din trestie cu arome identic naturale de cognac, poftă bună la o ciorbiță de ștevie, modificată genetic să aibă gust de curcan!