Sărăcia, la fel ca bogăția, se „moștenește”. Nu vorbim doar de lipsurile materiale, ci mai ales de accesul diferit la educație, sănătate, la oportunități și locuri de muncă, de nevoia de a schimba mentalități. Toate acestea țin captivi oamenii într-un cerc al sărăciei, din care nu pot evada fără ajutor din partea societății. Combaterea sărăciei trebuie să fie structurală și pe termen lung, iar politicile publice să abordeze toate cauzele sărăciei, să înlăture dezavantajele culturale sau sociale și barierele geografice, oferind tuturor șansa la o viață decentă, ferită de sărăcie.
Pachetul de politici publice prin care combatem sărăcia trebuie să vizeze o educație de calitate, de la cea mai fragedă vârstă, sprijin financiar orientat spre integrare, nu spre dependență, acces real la sănătate, o locuință decentă, educație profesională și locuri de muncă bine plătite, programe de mentorat și de combatere a discriminării, fiindcă pentru unele grupuri — romi, persoane cu dizabilități, mame singure — barierele sociale sunt chiar mai puternice decât cele economice.

Ca europarlamentar ECR, raportor și în dosarul care analizează strategia anti-sărăcie a Comisiei Europene, am inițiat un amendament care vizează situația mamelor care se află în concediu de maternitate. Consider că maternitatea nu trebuie pedepsită, sancționând-o ca pe un moment de pauză în activitatea profesională sau în cariera unei femei, din contra, trebuie să încurajăm femeile să își dorească să devină mame și să procreeze. Pe cale de consecință, trebuie să includem perioada respectivă în vechimea lor de muncă și să se țină seama la contribuția pentru pensie.
Pe de altă parte, constat că guvernele, când este vorba să reducă deficitele bugetare, lovesc tocmai în categoriile vulnerabile.
În România, de pildă, executivul a tăiat recent alocările pentru masa caldă în școli. O metodă bună de combatere a sărăciei în mediul rural, acele mese calde contribuiau la combaterea abandonului școlar și la starea de sănătate, la nutriția corespunzătoare a copiilor. Avem în momentul de față în continuare în România copii săraci care merg la școală pentru a mânca la prânz, supa pe care nu o au acasă. Iar Guvernul a considerat de cuviință să taie de acolo, pentru că nu mai avea bani pentru alte cheltuieli.

Trebuie făcut cât mai mult pentru educație, cât mai mult pentru copii, inclusiv pentru comunitățile defavorizate, care au nevoie de acces la educație și au nevoie de sprijin pentru a crește și a se implica la un moment dat în nevoile comunității, ocupând un loc de muncă.
Nu putem accepta ca în țările noastre unii copii să se culce flămânzi sau să nu poată merge la școală fiindcă trebuie să muncească în gospodărie, nu putem accepta ca femeile să evite o sarcină de teamă să nu-și piardă job-ul, să nu rămână fără venituri.
Avem nevoie de generații puternice, sănătoase și educate. Trebuie să acționăm acum, este nu numai un imperativ moral, ci și o chestiune de securitate: sărăcia amenință echilibrul social, stabilitatea și performanța blocului comunitar în competiția globală căreia trebuie să îi facem față, împreună.