Comisia Europeană a refuzat finanțarea sistemelor de irigații, prin Planul Național de Reziliență, motivând, dacă vă mai amintiți, că acestea poluează mediul. Este drept că nici reprezentanții României nu au dovedit suficientă verticalitate, nu au apărat cu fermitate interesul național (și, în egală măsură european). Nu s-au bătut pentru o decizie rațională, au acceptat prea ușor o decizie motivată ideologic. În primul rând, fiindcă nu poți fi prea vertical din poziția ghiocelului, pe care o adoptă popularii în fața șefei lor, totodată și șefa Comisiei, iar în al doilea rând, fiindcă PNRR-ul a fost negociat, alături de liberali, de eco-extremiștii autointitulați ”salvatori” ai planetei.
Cu aceeași înverșunare cu care a respins sprijinul pentru agricultura din România, Ursula von der Leyen se bate acum pentru agricultorii din America de sud.
Paraguay a ratificat săptămâna trecută acordul cu UE, astfel încât toate cele patru țări din Mercosur au finalizat procedurile care le permit să exporte în Europa fără taxe vamale. Iar președinta Comisiei se pregătește să activeze ”clauza de aplicare provizorie”, ce permite Consiliului să ignore opoziția fermierilor și decizia Parlamentului European de a trimite acordul comercial la Curtea Europeană de Justiție.
Acum, se vede cel mai bine uriașa ipocrizie ”verde” de la Bruxelles.
Reproșul făcut sistemelor de irigații, privind impactul asupra apei, pot spune că este…apă de ploaie. În România, vorbim despre acumulări naturale, făcute primăvara, când se topesc zăpezile și râurile vin umflate, de la munte, sau vara, când plouă, nu de foraje care ar afecta pânza freatică.
Comisia, condusă de Ursula von der Leyen, se mai temea că motopompele care ar fi udat Bărăganul, înverzind câmpurile din Europa, cresc amprenta de CO2. Dar cargoboturile care cară cereale, fructe și legume peste Atlantic, nu? Or fi vase cu pânze, ca navele lui Columb, Niña, Pinta și Santa Maria? Iar, dacă sistemul de irigații va putea fi electrificat, odată cu dezvoltarea parcurilor eoliene sau fotovoltaice, mă îndoiesc că, vreodată, navele de transport cereale sau carne congelată or să meargă cu baterii, ca trotinetele…
Mi se pare limpede că nu e o simplă greșeală de judecată a Comisiei, ci este intenție. Criza pademică a dovedit ce riscuri aduc lanțurile de aprovizionare lungi, mai ales în ceea ce privește produsele critice. Cât de vulnerabilă este Europa când depinde de țări terțe vedem din nou, în criza petrolului și gazelor transportate prin strâmtoarea Ormuz.
Cu tenaticitate, socio-populiștii eco-extremiști pregătesc și o criză alimentară.