
Ar putea decide Uniunea Europeană să intre în război, luna viitoare? Nu, dacă se opune fie și un singur stat european. Dreptul de veto este garantat de Tratatele care reprezintă ”constituția” Uniunii. Deciziile în Consiliu se iau în unanimitate în ceea ce privește politica externă, fiscalitatea, extinderea sau apărarea. În domenii cum ar fi piața unică sau cooperarea judiciară, deciziile se iau prin vot majoritar.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început încă din primul său an de demersuri pentru schimbarea modului în care se iau deciziile, înlocuind ”unanimitatea” cu ”majoritatea calificată”. Astfel, pentru ca o decizie să treacă, ar mai fi nevoie doar de votul a 15 țări, care să reprezinte două treimi din populația totală a UE. Acest lucru ar însemna că statele mici și mijlocii vor fi dominate de statele mari (Germania, Franța), care pot înclina ușor balanța.
Însă, ca să iei statelor dreptul de veto, cum a cerut din nou, în această săptămână, doamna președinte, ar trebui modificate Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ceea ce presupune negocieri între toate statele, acord unanim și ratificare națională în fiecare țară.
Un proces lent și anevoios, peste care von der Leyen vrea treacă folosind o așa-numită ”clauză pasarelă”. Știind că nu va reuși să schimbe tratatele, încearcă să schimbe domeniile în care decide ”majoritatea calificată”, astfel încât deciziile privind apărarea sau politica externă să fie luate la fel ca deciziile privind emisiile de noxe ale automobilelor sau marcajele de pe pungile de plastic.
Suspendarea dreptului de vot în Consiliu este cea mai dură sancțiune din UE, considerată a fi „opțiunea nucleară”. Eliminarea dreptului de veto al statelor naționale, pe care o propune șefa Comisiei, ar face ca votul acestora să nu mai conteze. Ca europarlamentar ECR/AUR voi respinge orice încercare de limitare a democrației și a suveranității naționale. De asemenea, mă aștept ca, folosindu-și dreptul de veto, cel puțin unul dintre cele 27 de state ale Uniunii să blocheze în Consiliu ”pasarela” Ursulei von der Leyen.