Parlamentul European începe dezbaterile privind strategia de combatere a sărăciei, care ar trebui să fie urgent pusă în practică de Executivul de la Bruxelles, cu rezultate concrete, măsurabile până în 2030. În calitate de negociator ECR pe acest dosar, din pricina diferențelor majore de abordare, dar mai ales datorită faptului că amendamentele pe care le-am depus nu au fost, în mare parte, incluse în raportul de compromis, am decis, la nivelul votului în plen, să redactez o rezoluție alternativă.
Textul de compromis care intră azi în Plen pare, la prima vedere, un document încărcat de bune intenții și care sună bine în discursurile oficiale de la Bruxelles. Totuși, trebuie să avem curajul de a privi dincolo de discursul ideologic și de a recunoaște o realitate dură: sărăcia nu se combate prin decrete centralizate, ci prin soluții adaptate realității din teren, iar marea provocare o reprezintă finanțarea intervențiilor, fără de care strategia rămâne o simplă poezie pe hârtie

Abordarea pe care doresc să o impună socialiștii și eco-extremiștii riscă să cadă în capcana unui populism administrativ.
Ideea că putem rezolva criza locuințelor prin măsuri coercitive sau prin simpla relocare a persoanelor vulnerabile este o eroare fundamentală. Să scoți un om din stradă pentru a-l pune într-o locuință pe care nu și-o poate permite pe termen lung nu înseamnă să-i schimbi statutul de persoană săracă; înseamnă doar să-i muți precaritatea sub un acoperiș temporar. O astfel de măsură nu combate fenomenul, ci doar îl camuflează, ignorând cauzele profunde ale excluziunii sociale.

Mai mult, lupta împotriva sărăciei nu poate fi legitimă dacă este clădită pe încălcarea drepturilor altora. Siguranța juridică și dreptul la proprietate sunt piloni ai stabilității economice. Atunci când statul intervine disproporționat, descurajând investițiile și încălcând proprietatea, rezultatul final este o contracție a pieței care îi va lovi, în final, tot pe cei mai vulnerabili.
Adevărata soluție nu este „one-size-fits-all” (o singură măsură pentru toată lumea). Sărăcia are fețe diferite în funcție de geografie și context. Provocările cu care se confruntă un cetățean din zona rurală sunt diferite de cele ale unui locuitor dintr-un centru urban aglomerat. Pentru a avea succes, trebuie să lăsăm fiecare stat membru să acționeze cu precizie chirurgicală. Autoritățile locale sunt singurele capabile să identifice specificul lipsurilor din comunitatea lor și să aplice tratamentul adecvat.
În concluzie, respingem viziunea centralizată care ignoră diversitatea europeană. Avem nevoie de o strategie care să respecte principiul subsidiarității și care să prioritizeze integrarea reală prin muncă, educație și infrastructură locală, nu prin promisiuni ideologice care, odată confruntate cu realitatea economică, se vor dovedi a fi doar un alt fiasco social.

Perspectiva conservatoare, exprimată prin moțiunea ECR, promovează o schimbare de paradigmă de la asistență socială la capacitare. Aceasta subliniază lipsa competențelor directe ale UE în domeniul combaterii sărăciei, considerată responsabilitate națională, și susține munca drept principal instrument de incluziune, prin stimulente pentru angajatori. Totodată, accentul cade pe rolul familiei ca factor-cheie în prevenirea sărăciei pe termen lung.