
Mă bucur când pot aduce vești bune de la Bruxelles, când pot anunța că lucrurile se mișcă în direcția corectă. Însă, înainte de a le dezvălui, haideți să ne oprim puțin asupra unei definiții, să facem puțină teorie, înainte de practică.
Ce înseamnă ”extremist”, în politică? Nu trebuie să cauți prin biblioteci, ChatGpt îți explică, doar să apeși câteva taste.
„Extremist” este un termen folosit pentru a descrie persoane, grupări sau partide politice care susțin idei, măsuri sau comportamente situate în afara spectrului democratic moderat, adesea respingând compromisurile și regulile jocului democratic. Un partid devine extremist atunci când: promovează soluții radicale, care depășesc limitele acceptate într-o societate democratică; refuză dialogul și compromisul, prezentând ideile proprii ca singurele corecte; folosește retorică agresivă, bazată pe frică, ură sau divizarea populației; dorește schimbări bruște și maximale, fără să țină cont de consecințe, de experți sau de cadrul legal; simplifică excesiv problemele complexe, oferind „soluții magice” sau vinovății externe.
Deci, cine ne sunt extremiștii? Cine promovează soluții radicale, cum ar fi: închiderea centralelor electrice, închiderea oamenilor în case, interzicerea mașinilor, demolarea barajelor, schimbarea biologiei umane, cu inventarea unui al treilea sex? Cine vrea schimbări bruște și maximale, fără să țină cont de consecințe, de faptul că aduce în sărăcie energetică milioane de persoane, că distruge industria, că scumpește traiul a sute de milioane de cetățeni europeni? Cine refuză dialogul, cine susține că doar el are dreptate, cine sperie oamenii cu catastrofa climatică, cine răspândește ură, cine profaneză opere de artă, cine lansează campanii de shaming, boicoturi, puneri la zid, fără judecată, pe motiv de incorectitudine politică? Și oferă ca soluție magică la toate probalemele doar…energia verde? Nu cumva eco-extremiștii, verzii europeni?
Ce parte din această definiție ni s-ar putea aplica nouă, conservatorilor și reformiștilor europeni? Niciuna.
Nici la nivel de formațiune politică, nici la nivel personal. Eu, ca europarlamentar ECR aflat la primul mandat, am încercat să construiesc, așa cum fac și colegii mei. Să identific soluții și să obțin sprijin pentru a le pune în practică.
De exemplu, propunerea mea privind un nou mecanism european de finanțare, care să tempereze prețurile prohibitive și dobânzile mari ale creditelor ipotecare suportate de români, a avut ecou pozitiv. În calitate de raportoare din umbră din partea ECR pe dosarul privind criza locuințelor, care se află în negociere în Parlamentul European, am cerut, prin amendamente, constituirea unui mecanism european de finanțare, care să vină în sprijinul tinerilor și al familiilor aflate la început de drum în a-și achiziționa, la prețuri decente, o locuință.
După ce Corpul de experți ai Comisiei Europene a sugerat Executivului de la Bruxelles înființarea unui nou fond chiar pentru acest scop, în viitorul Cadru Financiar Multianual, am discutat săptămâna trecută cu Dan Jørgensen, Comisarul European pentru Energie și Locuințe, care mi-a confirmat că acest instrument se va regăsi în planul privind locuințele la prețuri accesibile, pe care Comisia Europeană îl va lansa pe 16 decembrie. Reacția Comisarului Jørgensen cu privire la amendamentele mele a fost una pozitivă și a felicitat inițiativa mea, cu atât mai mult cu cât, se pare, am anticipat decizia Comisiei Europene.
Iată cum noi, cei ștampilați de o campanie bine finanțată de ONG-uri, drept extremiști de dreapta, reușim să colaborăm cu un comisar aflat la stânga spectrului politic european, ca să rezolvăm criza locuințelor pentru tineri, să oferim un acoperiș deasupra capului noilor generații. În vreme ce radicalii ecologiști, adevărații extremiști din PE, împing Europa într-o criză economică și financiară care va tăia toate posibilitățile de intervenție, de sprijin pentru cei în nevoie. Nici măcar colibe din crengi n-o să-și poată face tinerii fără locuință, că îi amendează eco-extremiștii că strică natura.
O nouă politică, deci, se pote face fără scandal, boicoturi, amenințări, sau alte extremisme, prin dialog susținut cu fermitate în apărarea propriilor convingeri, în apărarea intereselor celor care te-au trimis în Parlamentul European.