Am trimis Comisiei o interpelare urgentă pentru că sunt îngrijorată de soarta întreprinderilor mici și mijlocii în viitorul buget multianual, după ce m-am uitat pe cifrele EUROSTAT, care arată că indicele de insolvență a IMM-urilor a crescut cu 66% față de 2021. Răspunsul a venit repede, e drept, dar nu lămurește nimic. Am vrut să știu concret câți bani sunt alocați acestor actori importanți ai economiei europene, pe toate sectoarele.

Răspunsul este năucitor: „Cadrul financiar multianual (CFM) nu prevede alocări în funcție de tipul de beneficiar”. Deci nu știm ce fonduri vor primi. Toți banii sunt la comun, iar de ei vor profita, ca de obicei, companiile mari. Apoi, în limbaju-i de lemn caracteristic, Comisia Europeană, într-un enunț plin de formulări la viitor și condițional, mă trimite la tot felul de documente frumos redactate, dar multe dintre ele neconcludente. Iar, la final de paragraf, apoteotic, mi se transmite că IMM-urile rămân tot la mâna autorităților naționale prin controversatele „planuri de parteneriat naționale și regionale pentru investiții specifice”.

Sper ca măcar în ceea ce privește costurile mai ridicate ale oțelului și oțelului inoxidabil, Comisia să se țină de cuvânt și să reducă birocrația pentru întreprinderile mici și mijlocii din sector ca să le poată ajuta efectiv să acceseze la timp banii europeni de care au nevoie pentru a compensa aceste costuri.

Dar, având în vedere că sunt propuneri noi, lansate la începutul acestui an, va mai dura până când efectele se vor reflecta cu adevărat în activitatea acestor companii.